
Emisiile de benzen, în Ploiești și regiunile limitrofe, au triplat cazurile de cancer și leucemie
Insitutul Național de Sănătate Publică a făcut public faptul că în Ploiești și regiunile limitrofe se află cantități mari de benzen și derivatele acestuia în aer, fapt care a dus la creșterea numărului de cancere la populație.
Cunosc bine situația de la Ploiești, am și participat acolo la marșuri de protest… Benzenul, în combinație cu alte gaze din atmosferă, intră în categoria compușilor toxici cancerigeni. Mai ales dacă organismele sunt expuse mai mult timp la acest bombardament. 5 micrograme pe metru cub este media anuală admisă, or la Ploiești s-a ajuns, doar în ultima lună, și la 45 micrograme pe metru cub! Vă dați seama ce înseamnă asta? E moarte curată!, a declarat fizicianul Silviu Gurlui pentru evz.ro.
Emisiile de benzen în aer a crescut considerabil din 2014, iar la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, cele trei stații de măsurare a calității aerului de pe teritoriul orașului Ploiești, dar și stația amplasată în imediata apropiere, la Brazi, au înregistrat valori explozibile ale acestei substanțe.
Potrivit datelor de la INS în localitatea Blejoi, care este lipită de Ploiești a avut cele mai multe tumori maligne în anul 2016, la populația activă, cu vârste cuprinse între 14 și 65 de ani, în timp ce leucemia a atins, în 2015, cea mai mare valoare la persoanele cu vârste peste 65 de ani. Localitatea Brazi, unde se află o parte din combinatele responsabile de emisiile de benzen, este campioana pe țara a tumorilor maligne.
Ce face în această situație Institutul Național de Sănătate, care ar fi trebuit să alerteze organele de stat care pot lua măsuri, a prezentat câteva recomandări. Situația este critică iar INS nu face nimic decât propune:
– Reducerea nivelului de poluare prin identificarea surselor industriale și monitorizarea emisiilor poluanților specifici;
– Aplicarea celor mai bune măsuri și tehnologii pentru reducerea poluării aerului și protecția sănătății populației din zone cu poluare specific industrială;
– Evaluarea tehnicilor aplicate conform BAT specifice procesului tehnologic industrial de fabricare, transport, depozitare;
– Informarea populației asupra calității aerului și a măsurilor de protecție individuală prin creșterea calității aerului din mediul habitual;
– În instituțiile de copii – acțiuni de formare și informare pentru un comportament alimentar sănătos, expunerea riscurilor fumatului, consumului de alcool:
– Reducerea nivelului de poluare generat de traficul rutier.
Dioxid de sulf, hidrogen sulfurat, dioxid de azot, amoniac, hexan, pentan și metan – toți acești compuși chimici sunt prezenți simultan în atmosferă ori de câte ori se fac măsurători ale calității aerului la Ploiești
5 micrograme pe metru cub este media anuală admisă a emisiilor cu benzen, iar în comuna Brazi pe 4 noiembrie poluarea cu benzen a atins valoarea de 35.41 micrograme pe metru cub.
