Victor Ponta va vota Guvernul PNL, cu o singură condiție

0

Victor Ponta ar putea participa la învestirea Guvernului Ludovic Orban, însă cu câteva condiții. Liderul ProRomânia vrea ca miniștri care au primit aviz negativ în comisiile de specialitate să fie schimbați.

Până acum singurul care a primit aviz negativ în comisii a fost Florin Cîțu. Ludovic Orban a anunțat că indiferent dacă avizul este pozitiv sau negativ el va merge în Parlament cu aceeași oameni.

După cum aţi văzut, azi la comisii unde au fost oameni de bună calitate chiar i-am votat. Mâine la Externe, am vorbit cu colegii mei, o să-l votăm pe Bogdan Aurescu. Cum aş putea să zic că e rău Bogdan Aurescu când a fost ministru în Guvernul meu. (…) Unde sunt miniştri care au probleme, cum este cel de la Dezvoltare sau cum este doamna ministru al Muncii, care va gestiona cel mai important domeniu pentru social-democraţie şi anume portofoliul Muncii, fără să aibă niciun fel de experienţă şi idei şi pregătire în acest sens, acolo sigur că nu vom vota. Mai departe aşteptăm. Înţeleg că azi a fost respins doar domnul Cîţu, nu ştiu mâine dacă va mai fi respins vreun ministru. După cum probabil ştiţi şi la Parlamentul European şi în Parlamentul României absolut toţi miniştrii respinşi de comisii au fost înlocuiţi. Eu am avut asemenea cazuri, miniştrii respinşi de comisii i-am înlocuit. Şi domnul Cioloş a avut, domnul Băsescu, toţi au avut. Evident că aşteptăm ca domnul Orban, din respect pentru Parlament, să-i schimbe pe cei doi, sau trei, sau câţi or fi, dacă sunt respinşi şi în funcţie de asta, sigur că o să decidem mai departe.

În comisii se votează miniştri şi acolo unde au fost oameni de calitate şi profesionişti, a votat pentru. Votul este pentru domnul Orban şi domnul Ludovic Orban, până în acest moment, cel puţin pe noi nu ne-a convins absolut deloc că intenţionează să fie un prim-ministru al tuturor românilor. Înţeleg că vrea să fie al PNL, dar totuşi PNL nu înseamnă toată România. Şi nu ne-a convins că are capacitatea profesională de a conduce România într-o perioadă grea, pentru că nu suntem într-o perioadă bună cum va fi nevoie de cineva să ne scoată din criză, or nu pot să girez cu votul meu o persoană – domnul Orban – care nu m-a convins, a declarat Victor Ponta, la România TV.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!