
Dăncilă a vrut să o facă pe Firea comisar european
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că în cursul zilei de marți a fost sunata și întrebată de Viorica Dăncilă dacă vrea să fie desemnată candidatul României la funcția de comisar european.
Vreau public să îi mulțumesc doamnei premier Viorica Dăncilă pentru că marți, în jurul prânzului, m-a sunat și mi-a spus că ar dori să aibă acceptul meu pentru a fi propunerea Guvernului României să am această calitate de candidat la poziția de comisar european. I-am mulțumit foarte mult pentru intenția pe care a avut-o, pentru gândul pe care l-a exprimat, mi-a spus că aș fi persoana cea mai potrivită, sunt primarul general al Capitalei, am numărul cel mai mare de voturi exprimate din partea populației după președinte și am rezultate în această poziție. I-am mulțumit pentru apreciere, dar i-am spus că la fel ca domnia sa, și eu vreau să îmi duc mandatul până la ultima zi, a spus Gabriela Firea.
Viorica Dăncilă l-a numit ulterior pe Victor Negrescu pentru funcția de comisar european din partea României.
