Violeta Alexandru va fi noul ministru al Muncii

0

PNL a stabilit lista cu miniștrii Cabinetului Ludovic Orban. Printre ei se află și Violeta Alexandru la ministerul Muncii. O nominalizare normală după calificările doamnei Alexandru, poate părea ciudat fiind învățați ca pe vremea PSD-ului când toți analfabeții ajungeau miniștrii.

Doamna Alexandru este președintele interimar al PNL București din 25 iunie. Ea a mai fost ministru în Guvernul Dacian Cioloș, când s-a ocupat de ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social.

În vârstă de 43 de ani Violeta Alexandru a absolvit Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Politice, licență în Științe Politice (1999-2002), cursuri absolvite la Facultatea de Științe Politice, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir.

Doamna nu s-a oprit aici și a făcut un master în Guvernanţă şi Dezvoltare Instituţională şi un alt master în  Afaceri Internaţionale şi Managementul Conflictelor, Ambele la SNSPA.

Între 1994 şi 1997 a activat în Asociaţia Pro Democraţia în funcţia de coordonator relaţii publice, apoi între 1997 şi 1999 a îndeplinit funcţia de consilier, Departamentului de Comunicări Internaţionale şi Relaţii cu Românii de Pretutindeni, în cadrul Administraţia Prezidenţiale.

Violeta Alexandru a fondat Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi a activat drept director până în noiembrie 2015. După această dată a fost aleasă de Dacian Cioloş pentru a îndeplini funcţia de ministru delegat pentru Consultare Publică şi Dialog Social. 

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!