
Ionel Arsene a comandat ca avioanele Tarom să rămână la sol în ziua moțiunii
Scandalul de la Tarom ia amploare și apar noi informații. Adevărul a relatat că liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene este cel care i-ar fi cerut ministrului Răzvan Cuc să țină avioanele la sol pentru ca membrii opoziției să nu ajungă la București.
Ionel Arsene neagă cu vehemență acest lucru și a scris pe Facebook că nu are nicio legătură cu subiectul Tarom.
În urma alegaţiilor apărute în ultimele ore, precizez că nu i-am cerut nici ministrului Răzvan Cuc şi nici altcuiva vreodată să încalce legea sau să comită vreun abuz. Atragerea numelui meu într-un scandal creat artificial de o angajată concediată pentru lipsa de competenţă şi neîndeplinirea proiectului managerial la care s-a angajat, face parte din bătălia politică şi din atacurile subversive la adresa PSD.
