Paul Stănescu consideră că politicienii au distrus Poliția Română

0

Paul Stănescu a vorbit despre cazul de la Caracal și despre clanurile interlope din județul Olt. El a recunoscut că politicienii sunt de vină pentru modul în care a ajuns statul român și îl acuză în mod special pe Traian Băsescu.

Fostul președinte al Consiliului Județean Olt a recunoscut că politicienii au distrus Poliția Română prin deciziile lor, în special prin cea a desființării sectoriștilor.

Se cunoaște existența unor rețele, toată lumea bănuiește. Nu avem informațiile necesare. Sunt oameni politici care pot fi acuzați în mod direct de legături cu asemenea grupări. Și v-aș da cel mai autentic exemplu, tot din județul Olt. Drăgănești de Olt, unde e clanul Bercea, e la 20 de kilometri de Caracal. Trebuie să ne aducem aminte că la o sărbătoare Traian Băsescu era de mână cu Bercea Mondial, cu Prima Doamnă. Ne aducem aminte că Bercea Mondial punea o salbă de galbeni la gât Primei Doamne, ne aducem aminte de mormanul pe care clanul Bercea l-a dus fratelui Mircea Băsescu pentru ca el să iasă din pușcărie. Clasa politică a dus la distrugerea, nu spun a MAI, dar cel puțin a Poliției Române. Prin desființarea sectoriștilor. Un sectorist, cel din Bolt, din Caracal, aveau registreu cu toți locuitorii din sectorul unde el era repartizat. Un sectorist de la vremurile pe care le-am trăit împreună nu îi trebuia mai mult de un sfert de oră să ajungă la locul tragediei. Pentru că el știa și cum e vopsită poarta, gardul. Disoluția statului român se simte cel mai tare în cazul MAI și a Poliției Române. Oamenii politici au greșit. Disoluția statului român s-a întâmplat în cele două mandate ale lui Traian Băsescu, desființarea sectoriștilor, posturilor de poliție, pensionarea polițiștilor, profesioniștii nu mai sunt pentru că politicul a greșit enorm. Poate suntem vinovați toți, dar unii au greșit enorm, a afirmat Paul Stănescu, la Antena 3.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!