Doi polițiști se uitau pasiv la o fată care tocmai fusese violată

0

Caz revoltător, la Galați, unde doi polițiști stau indiferenți lângă o fată, în vârstă de 14 ani, care se presupune că fusese violată. Pe imagini se poate vedea cum agenții stau în mașină, deși în fața lor se afla un copil plin de sânge și în stare de șoc.

Oamenii de pe trotuar sar în ajutorul fetiței, în timp ce oamenii legii asistă pasiv la eveniment, refuzând să iasă din mașină. Fata a fost transportată la Spitalul de Copii din Galați și este confirmat faptul că victima a fost violată.

Fata este internată în spital, a fost operată aseară. Astăzi, împreună cu soțul meu (unul dintre agenții wbc) am fost la spital și am vizitat-o. B, provine dintr-o familie defavorizată, părinții ei neputând fi lângă ea în aceste momente. B. a fost violată. Mâine ne vom duce din nou la spital și de asemenea la centrul de copii în îngrijirea cărora se afla ca să aflăm dacă organele s-au sesizat, dacă nu personal ne vom duce la secția de poliție! Nu putem lăsa lucrurile așa, se putea întâmpla oricărui copil!!! Nepăsarea și delăsarea din partea celor care ar trebui să ne protejeze viitorul țării ar trebui pedepsită, dar mai ales cel care a adus această copilă în această stare. Dacă sunt martorii ai acestui incident, vă rog, haideți să ne unim să o ajutăm, să i se facă dreptate B.!!!, a scris Doro Yola pe Facebook.

IPJ Galați face o anchetă pentru a vedea dacă polițiștii sunt vinovați de atitudinea lor. Până la finalizarea cercetării disciplinare, ei nu mai au voie să folosească mașinile MAI, urmând să patruleze doar pedestru.

Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Galați este abilitat să comunice următoarele: Conducerea I.P.J. Galați a dispus, încă de ieri, declanșarea cercetării disciplinare față de cei doi polițiști, la finalizarea căreia, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Minora care apare în imagini a fost transportată la spital, de un echipaj de salvare, iar în funcție de rezultatul verificărilor și a raportului de expertiză medico-legală, se va stabili dacă aceasta a fost victima vreunei infracțiuni, transmite IPJ Galați.

Directorul adjunct DGASPC Galați, Ciprian Groza, a declarat la Digi24 că fata a plecat cu „învoire” la Iași și că „s-a dus la prietenul ei, în vârstă de 15 ani, cu care se stia de o luna”.

„A fost consiliata. Am stat de vorba cu ea. Din ce ne-a spus, nu a fost vorba de un viol”, a declarat directorul adjunct DGASPC Galați. Rămâne de văzut în orele următoare care este adevărul.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!