Începe festivalul Untold

0

Astăzi, începe cea de-a cincea ediţie a festivalului de muzică Untold. Pe scena din Cluj vor urca artiști precum Robbie Williams, Armin van Buuren, David Guetta şi Martin Garrix.

Organizatorii au pregătit pentru ediția din acest an surprize și experiențe pentru fanii festivalului care le vor depăși pe toate cele trăite până acum, în cele patru ediții de festival. Printre cele mai așteptate momente din acest an se numără super show-ul lui Robbie Williams, show-ul unic Armin Untold, mult așteptatul trio, 3 are Legend (Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike) dar și revenirea pe scena principală a lui Martin Garrix. Și David Guetta se reîntoarce la Cluj-Napoca pentru ediția aniversară a festivalului Untold și promite un show incredibil, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Festivalul Untold a fost declarat de oameni de specialitate unul dintre cele mai frumoase din lume.

Peste 200 de artiști vor evolua pe cele zece scene ale Festivalului Untold, vom avea premiere mondiale și regionale. Scena principală, amplasată în incinta stadionului Cluj Arena, este una dintre cele mai mari instalate la un festival în Europa, având o lățime de 90 de metri și o înălțime de 30 de metri. De asemenea, scena are ecrane LED pe o suprafață de 1.500 metri pătraţi, 1.000 de spoturi luminoase și efecte speciale. Este una dintre cel mai impresionante producții din Europa și chiar din lume. Abonamentele pentru cele patru zile ale Untold s-au epuizat, mai sunt disponibile doar câteva sute de bilete de o zi, care se vor vinde în cele câteva zile rămase până la deschiderea festivalului. Ne-am preocupat și pentru a reduce disconfortul unor locuitori din zona Untold, astfel că am instalat panouri fono absorbante, iar unele scene au fost repoziționate, a spus Bogdan Buta, director general al Untold.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!