
Alexandru Rafila a anunțat că vine valul 6 de COVID-19
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că el nu a fost de acord cu ridicarea măsurilor de restricție, însă premierul Nicolae Ciucă a decis să fie libertate totală. Totodată, Rafila a precizat că încă există transmitere comunitară, iar virusul este prezent puternic în societate.
În primul rând, trebuie să clarificăm că nu Ministerul Sănătății a decis acest lucru, a fost o decizie a Guvernului României de a nu mai prelungi starea de alertă, iar consecința încetării stării de alertă a fost și anularea acestor restricții, care au funcționat pe durata stării de alertă. Noi din punct de vedere profesional, medical, am continuat să recomandăm câteva lucruri pe care le considerăm esențiale în această perioadă, când există încă transmitere comunitară a infecției cu noul coronavirus, chiar dacă numărul de cazuri a scăzut, observăm că totuși câteva mii de cazuri înregistrate zilnic nu sunt puține și până această transmitere comunitară nu încetează, adică îmbolnăvirea poate să se întâmple oriunde, datorită prezenței de persoane care sunt infectate, atunci în mod evident, recomandările noastre sunt în continuare aceleași, respectiv utilizarea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, evitarea aglomerațiilor, igiena individuală, a spus Rafila la RFI.
