Viorica Dăncilă, mesaj la început de an școlar

Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj la începutul noului an școlar. Ea speră ca toți mai mulți elevi să ajungă la facultate, pentru că educație înseamnă o viață mai bună pentru copii, ieșirea din sărăcie și combaterea violenței domestice.

Dragi copii, vă aflați astăzi în diferite clase ale ciclului gimnazial. Unii ați venit cu emoția primei zile de școală, alții aveți deja privirile îndreptate către liceu. Îmi doresc ca un număr cât mai mare dintre voi să ajungă la liceul pe care vi-l doriți, la facultatea pe care vi-o doriți. Îmi doresc ca voi să faceți parte din acei elevi care ajung la facultate și fac performanță. Am încredere în potențialul vostru, al tuturor, iar viitorul este al vostru.

Educația înseamnă pentru acești copii o viață mai bună, un trai mai bun, oportunitatea de a își clădi un rost în viață. Educația reprezintă concret ieșirea din sărăcie, combaterea violenței domestice, o stare de sănătate mai bună, ambiții personale mai mari care atrag după sine alte și alte generații. Educația înseamnă o dezvoltare mai bună a comunităților locale.

Pentru mine personal, ca prim-ministru, e important să fac tot ce este posibil pentru a realiza acest lucruri. Pentru mine, ca prim-ministru este important să las în urmă un număr cât mai mare de elevi din mediul rural care să ajungă la facultate și sunt mândră de această moștenire. Vă urez succes și la mulți ani celor care ieri și-au sărbătorit ziua onomastică, a afirmat Viorica Dăncilă, luni, la deschiderea anului școlar, la Școala Gimnazială din Sântămăria Orlea, județul Hunedoara, conform Mediafax.

Un număr de 2.824.594 de elevi şi copii de grădiniţă încep, luni, cursurile anului şcolar 2019 – 2020, potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN).

agentulagentul.roElevifacultateMinisterului Educației Naționalenoul an școlarȘcoala Gimnazială din Sântămăria OrleaViorica Dăncilăwww.agentul.ro
Comments (0)
Add Comment