A apărut primul contracandidat, la șefia partidului, pe care Viorica Dăncilă îl va avea la congresul de pe 29 iunie. Deputatul Liviu Pleșoianu și-a anunțat oficial candidatura atât la Congres, cât și la alegerile prezidențiale.
Să vină congresul, să vină apoi alegerile prezidențiale! Voi participa la ambele… Voi participa pentru toți oamenii care au crezut și cred în reașezarea României în propriul destin, pentru toți oamenii care consideră că avem ceva de spus lumii celei mari și că menirea noastră nu e aceea de a fi o colonie umilă, pentru toți oamenii care nu vor ca politicienii să fie roboței teleghidați ai Sistemului. Să vină congresul, să vină alegerile prezidențiale! Fie să FIM!, a scris Liviu Pleșoianu pe Facebook.