Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vrea cu orice preț reorganizarea ANOFM. Șefa de la Muncă le mulțumește tuturor celor care au venit cu idei noi. Aceasta este mulțumită de implicare a oamenilor în acest proiect.
Schimbările pe care le văd necesare la un ANOFM găsit de mine neadaptat vremurilor îmi cam aduc nopți albe. Dar merită. Lucrurile trainice nu se pot face fără muncă serioasă. Se schimbă în bine lucrurile și în România.
Mulțumesc companiilor de recrutare care au venit, astăzi, în mod voluntar, cu idei pertinente și dorință de a pune umărul. Așa se schimbă lucrurile. Cu fiecare dintre noi, cu oameni cărora le pasă.
În România cei care vor și pot să muncească trebuie sprijiniți în mod pro-activ să își găsească un loc de muncă potrivit. Companiile trebuie să găsească în ANOFM un partener capabil să le înțeleagă nevoile, un loc în care birocrația nu bate eficiența. De aceea cred că schimbarea pe care o am în vedere trebuie să plece de la nevoile celor pentru care ANOFM există.
Am deja noi idei pentru a le discuta mâine. Se pot face lucruri bune. Ajung eu la rezultate și aici, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
Violeta Alexandru a anunțat că zilele în care plimbai o hârtie și îți luai salariu la stat au trecut.
Constatarea mea, la Ministerul Muncii cel puţin, şi sunt în plină evaluare în minister – urmând ca în foarte scurtă vreme să le finalizez şi pe cele de la Casele Naţionale de Pensii, cu ANOFM (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă), AJOFM, Inspecţia Muncii, cu ITM-urile (Inspectoratele Teritoriale de Muncă), respectiv ANPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială), se întâmplă în paralel, dar am avansat puţin cu situaţia de la Ministerul Muncii – impresia mea este că muncim mult, ne agităm mult şi nu avem eficienţă.