Victor Ponta a declarat că este de acord să o susțină pe Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale, dar numai în anumite condiții. Liderul Pro România consideră că este nevoie de o restructurare guvernamentală, cu maxim 20 de miniștri, și apoi continuarea procesului în jos, pe schimbarea administrației publice.
Mi-e greu să spun dacă o vom susține pe doamna Dăncilă, un proiect mai larg este schimbarea guvernamentală, pentru așa ceva i-aș sprijini; le-am spus: aveți un proiect bun vi-l votăm noi, nu aveți nevoie de UDMR. Dacă va fi un proiect în care să credem, vom intra și la guvernare, acum nu putem în condițiile acestea.
Dăncila a făcut câteva lucruri bune, Pleșoienii să se ducă la Moscova, nu puteai să te prindă 10 august cu Carmen Dan la Interne; legat de candidatură, nu putea să scape, nu a scăpat nici Năstase.
Premierul a spus că nu a lăsat-o Dragnea: o cred, îl cunosc. Dacă guvernează bine până în noiembrie, o să ia voturi. Aș merge și as susține guvernul dacă vine cu proiecte în care să cred. De ce să nu susțin? noi suntem Pro, cei de la USR sunt Contra.
Știu foarte bine ce se întâmplă în PSD, vorbesc cu trei sferturi din oameni, este un Game of Thrones, toată lumea înjunghie pe toată lumea; Unii zic las-o să candideze ca să îi luăm locul.
Am băut o cafea cu ea, m-a căutat, mi-a spus că ar dori să aibă sprijinul Pro Romania, o să ne mai gândim. I-am spus, Viorica e ok cu prezidențialele, dar ai grijă că tot guvernul stă pe o bombă, ai terminat banii, ai distrus ce aveai prin casă, te împrumuți, îi minți pe primari; eu pot să spun cât de gravă e problema.
Aveți o problemă cu guvernul, cu miniștrii, OUG 114 nu ați abrogat-o, cu banii pentru pensii nu; soluția este o restructurare integrală a guvernului, și apoi te duci în jos pe schimbarea administrației publice; un alt guvern, maxim 20 de ministri, restructurare solidă, a declarat Victor Ponta la Realitatea TV.