Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul București. Procurorii îl acuză pe Zgonea de trafic de influență. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel. Totodată, judecătorii au dispus și menținerea măsurii asiguratorii până la concurența sumei de 62.143 lei.

Valeriu Zgonea este acuzat de trafic de influență de procurorii DNA, fiindcă ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat. El a declarat în fața magistraților că este nevinovat și vrea să fie achitat.

Fostul președinte al Camerei Deputaților, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, ar fi acceptat promisiunea făcută de consilierul judeţean Dumitru Dobrică, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii într-o funcţie publică.

Valeriu Zgonea ar fi primit de la consilier contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna, în cuantum total de 62.143 lei.

Dumitru Dobrică a fost numit, ulterior, președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu, iar apoi subsecretar de stat în acelaşi minister.

Dumitru Dobrică și-a recunoscut vinovăția în fața procurorilor.

Tribunalul BucureștiValeriu Zgonea
Comments (0)
Add Comment