Un sistem imunitar puternic te ajută dacă ai coronavirus

Președintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat că persoanele cu un sistem imunitar puternic rezistă mai bine la coronavirus, însă nu le protejează de infecție.

Nu avem imunitate naturală contra acestui virus. Oricine se poate infecta cu acest microorganism care nu a mai circulat până acum.

O bună stare a sistemului imunitar duce la apariţia de anticorpi, trebuie să ne hrănim corect, să ne hidratăm, să facem activităţi fizice. Nu e nicio problemă să ieşi în aer liber, cu condiţia să nu fie o zonă aglomerată, să nu fii expus să te întâlneşti în mod apropiat cu alte persoane, să nu stai în spaţii închise cu multe persoane. Acest tip de locaţii sau zone unde se aglomerează sunt zone care favorizează transmiterea.

Sunt persoane care au şi alte afecţiuni şi prin natura tratamentului administrat au o scădere a imunităţii şi pot face o formă mai gravă.

Atât timp cât cunoaştem sursa infecţiei perioada este de siguranţă pentru noi. Când se transmite transmiterea comunitară intensă, sporadică apar problemele, a declarat la Digi24 Alexandru Rafila.

Conform medicului, până în prezent, în România, cazurile de infectare înregistrate nu au fost decât forme medii, care nu au pus în pericol viaţa persoanelor.

Alexandru Rafilacoronavirussistem imunitar
Comments (0)
Add Comment