Parlamentul European are în lucru un proiect de lege care să stabilească un salariu minim la nivelul blocului comunitar. O decizie va fi luată în vară și va fi încorporată într-un plan de acțiune ce va fi publicat în 2021, potrivit Mihaelei Mitroi, partener EY România, conform Mediafax.
Această propunere are scopul de a stabili o formulă de calcul a salariului minim la nivel european și nu va reprezenta o sumă anume, întrucât diferențele între salariile minime actuale în statele membre UE sunt considerabile. Mai exact, salariul minim va fi stabilit într-un mod transparent și previzibil în conformitate cu practicile naționale și respectând autonomia partenerilor sociali. După cum se știe, în România, salariul minim se situează mult sub media salariilor statelor membre. Dacă ne uităm la datele Eurostat, la 1 iulie 2019, salariile minime lunare variau considerabil între statele membre, de la 286 euro în Bulgaria, la 2.071 euro în Luxemburg, media europeană fiind de 932 euro. Important de menționat este că pentru statele membre UE, care nu se află în zona euro, precum Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia și România, nivelul salariilor minime este influențat de cursurile de schimb utilizate pentru a converti moneda națională la euro, a declarat Mihaela Mitroi, conform Mediafax.
Situația economică a României este una dificilă, fiindcă majoritatea angajaților lucrează pe salariu minim pe economie.
Datele prezentate de CE ne arată că ponderea lucrătorilor care câștigă salariul minim în UE este estimată la niveluri care variază de la sub 5% (de exemplu, în Malta, Belgia, Cehia) până la aproximativ 25% (în România). Observăm, astfel, că ocupăm ultima poziție în rândul statelor membre în ceea ce privește proporția angajaților care au fost plătiți cu salariul minim la nivel național, a afirmat Mihaela Mitroi.
Uniunea Europeană negociază un salariul unitar în blocul comunitar care să reprezinte 60% din salariul mediu net pe economie din fiecare stat membru.
Dacă acest lucru va fi aplicat, în România, salariul minim net ar trebui să fie 1.920 de lei.