Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că pe 8 august va fi convocat Consiliul Național în care se va stabili un prim-vicepreședinte al partidului. Conform surselor, citate de Agerpres, postul îi va fi oferit lui Rareș Bogdan.
Am luat decizia de a convoca Consiliul Naţional al PNL în data de 8 august la orele 16,00. Am stabilit ordinea de zi pentru acest Consiliu Naţional. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi sunt: raportul Biroului Executiv, raportul grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, Senat şi Parlamentul European, aprobarea integrării PACT condus de Sebastian Burduja în cadrul PNL – practic finalizarea procedurii de integrare a PACT în PNL. De asemenea, am prevăzut pe ordinea de zi alegerea unui prim-vicepreşedinte al partidului, prim-vicepreşedintele politic din cadrul structurii de conducere a PNL, şi vom avea un punct distinct privitor la alegerile prezidenţiale şi demararea campaniei electorale pentru prezidenţiale, campanie care va începe cu campania de strângere de semnături pentru candidatura preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat Ludovic Orban.