Sorina Pintea vedea ANT ca un sistem mafiot

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut o declarație surprinzătoare. Aceasta a afirmat că Agenția Națională de Transplant era organizată, până să vină ea, ca o castă și dinafară părea ca un sistem mafiot.

Au fost mai multe nereguli la ANT, tocmai datorită faptului că tot ce s-a întâmplat acolo nu era transparent absolut deloc. Deci părea o castă, unde nimeni nu poate să pătrundă. Bineînțeles, acest lucru a dus și la neîncredere în transplant.

Eu nu pot să spun dacă era o mafie sau nu era. Așa părea datorită netransparenței. Ceea ce a scos în evidență raportul sau rapoartele, pentru că au fost trei controale în ultimii doi ani de zile la ANT, este tocmai acest lucru. Neexistând proceduri aprobate, neexistând protocoale, neexistând niște reguli foarte clare, toate acestea au dus la ceva, știu eu, adică nu avem încredere, pentru că nu știm ce se întâmplă acolo. Și eu aș fi gândit la fel.

Este nevoie de un sistem informatic foarte clar, pe care noi îl vom face acum, cu bani de la UE. Am câștigat 15,6 milioane de euro, pentru a putea implementa acești bani în cadrul Agenției, implementarea constând în acest registru informatic integrat, în proceduri, în reguli, într-un calcul al costurilor reale a activității de transplant, pentru fiecare organ în parte, a afirmat Sorina Pintea pentru B1TV.

Agenția Națională de Transplantagentulagentul.roANTministrul SănătățiiSorina Pinteawww.agentul.ro
Comments (0)
Add Comment