Senatorii au votat ca evaziunea fiscală să nu mai fie pedepsită penal

Bombă în legislația fiscală din România. Senatul a decis ca evaziunea fiscală să nu mai fie pedepsită penal, în anumite cazuri. Senatorii au modificat cu 72 de voturi ‘pentru’, 31 de voturi ‘împotrivă’ și o abținere, legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Astfel, achitarea prejudiciului, în anumite condiții, poate duce chiar la ștergerea infracțiunii penale.

Textul actual al legii spune: În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Varianta adoptată de Senat: În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sanctiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Așadar în modificările de la Senat s-au adăugat următoarele alineate:

  • In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depaseste 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 de euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiuni administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.
  • In cazul savarsirii uneia dintre infractiunile prevazute la art. 8 si 9 din prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseste, facandu-se aplicarea dispozitiilor art.16 alin 1, lit. h) din Codul de Procedura Penala.
  • In cazul savarsirii uneia dintre infractiunile prevazute la art. 8 si 9 din prezenta lege, daca este stabilita, prin hotararea judecatoreasca de condamnare, obligatia inculpatului de a acoperi in termen de cel mult trei ani de la data cand hotararea a ramas definitiva, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile, instanta poate dispune suspendarea executarii pedepsei privative de libertate sub supraveghere, cu aplicarea dispozitiilor prevazute la art. 93-06 din Codul Penal.
  • Dispozitiile prezentului articol se aplica tuturor inculpatilor chiar daca nu au contribuit la acoperirea prejudiciului
  • Dispozitiile nu se aplica daca infractiunile prevazute de aprezenta lege au fost comise in stare de recidiva.
evaziune fiscalăSenatSenatori
Comments (0)
Add Comment