Valeriu Lupu, proaspăt numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor, s-a ales cu dosar penal după ce a făcut accident și a refuzat testarea cu alcooltestul.
Lupu a lovit o mașină parcată pe o stradă în Timișoara, iar martorii au chemat poliția. La sosirea oamenilor legii, acesta a refuzat să fie testat cu alcooltestul și, de asemenea, la spital a refuzat prelevarea de probe biologice.
Valeriu Lupu a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor în luna noiembrie. Ludovic Orban a anunțat că va fi dat afară din funcție după acest caz, însă un comunicat de la PMP Timiș a relatat, vineri seara, că Valeriu Lupu și-a dat demisia din funcția de secretar de stat.
De numele lui Valeriu Lupu se leagă unul dintre cele mai tragice evenimente aviatice. Pe vremea când era director al Banat Air, un avion al companiei s-a prăbușit la scurt timp de la decolarea de pe aeroportul din Verona. Accidentul a avut loc în 1995 și s-a soldat cu 48 de morți. Atât italienii cât și rudele victimelor l-au acuzat pe Lupu că avionul s-ar fi prăbușit din cauză că acesta nu a aprobat degivrarea lui înainte de decolare, pentru a economisi bani.