Persoanele cu handicap vor primi vouchere pentru a cumpăra tehnologie asistivă

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că în luna septembrie vor fi eliberate voucherele pentru achiziţionarea de tehnologie asistivă de către persoanele cu dizabilităţi.

Casa Naţională de Sănătate decontează anumite lucruri care ajută persoanele cu dizabilităţi şi nu vorbim doar de cărucioare cu rotile, putem achiziţiona ochelari mai performanţi cu cameră de luat vederi sau o proteză mai performantă. Acest proiect asigură un voucher pentru achiziţionarea de tehnologie asistivă. Avem ordin de ministru în transparenţă decizională acum, pe care îl voi da, s-au aprobat toate manualele beneficiarului, toate procedurile, s-au terminat toate discuţiile cu Comisia Europeană, deci probabil în maximum 2-3 săptămâni vom începe să eliberăm acele vouchere. Am depus acel contract de finanţare, suntem pe final. Vom anunţa public, pentru că nu vreau să îi pun pe drumuri, a spus Marius Budăi la Antena 3.

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a anunțat pe 22 aprilie că cel puţin 7.000 de persoane cu dizabilităţi vor primi vouchere de până la 5.000 de euro fiecare pentru a-şi putea achiziţiona echipamente asistive, precum cititor pentru nevăzători, fotoliu rulant activ, proteză audio, elevator, produse asistive pentru desen şi scriere, produse manipulatoare robotizate, fiind vorba de un program finanţat din fonduri europene în valoare totală de 23,5 milioane de euro.

Programul se adresează persoanelor cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.

agentulagentul.roMarius BudăiMinistrul MunciiPersoane cu handicapRovana Plumbvouchere pentru achiziţionarea de tehnologie asistivăwww.agentul.ro
Comments (0)
Add Comment