Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat noi reguli pentru pensionari. Potrivit acesteia, în România, există aproximativ 120.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul, iar peste 35.000 dintre ei sunt la stat. Așadar, în noua lege a pensiilor aceștia vor trebui să opteze dacă vor pensia sau aleg să lucreze în continuare la stat.
Măsură nu se aplică în domeniul privat, unde pensionarii pot lucra fără probleme.
În momentul de faţă această măsură nu este privită ca o măsură de a face economie la bugetul de stat, ci o măsură menită să încurajeze viaţa profesională activă. Avem o evaluare şi în momentul de faţă în România există peste 120.000 de persoane peste 65 de ani care au diferite forme de contracte. Aşadar sunt oameni în România peste 65 de ani care îşi doresc să muncească. Noi dorim să flexibilizăm relaţia dintre angajaţii peste 65 de ani şi angajatori.
Sunt peste 35.000 de beneficiari de pensii speciale sunt angajate în sistemul public. Spun aproximativ pentru că sistemul de apărare şi ordine publică are propriul sistem de contributivitate şi informaţiile nu sunt în totalitate cunoscute. În momentul în care această lege intră în vigoare vom vedea câte contracte de muncă se suspendă, a declarat Raluca Turcan.