Ludovic Orban a anunțat că negociază cu 25 de parlamentari, atât de la PSD cât și de la ProRomânia, pentru a asigura cvorumul necesar la învestirea Guvernului. Acesta a mărturisit că face discuții individuale după ce Victor Ponta a spus că nu va susține noul Cabinet.
V-am spus că suntem în discuţii individuale cu peste 25 de parlamentari (de la PSD şi neafiliaţi politic). Sigur că acum, fiind în situaţia în care Victor Ponta a anunţat că nu sprijină învestirea Cabinetului, evident vom discuta individual şi cu parlamentarii de la Pro România, pentru a fi prezenţi şi pentru a participa la asigurarea cvorumului. Suntem în discuţii continue şi sunt la fel de încrezător că vor exista mulţi parlamentari care să susţină guvernul. Au şi fost date declaraţii din partea unor parlamentari independenţi, din partea unor parlamentari, inclusiv PSD, prin care s-a anunţat intenţia de a susţine învestirea guvernului, a afirmat Ludovic Orban.