O femeie a fost omorâtă în plină stradă cu un topor

Caz șocant în Drobeta Turnu Severin. O femeie în vârstă de 45 ani a fost lovită, pe stradă, cu toporul în cap de mai multe ori. Din păcate doamna a murit, iar criminalii au reușit să fugă.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au fost sesizaţi că, ieri, în jurul orei 05:00, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, o femeie a fost atacată de una sau de mai multe persoane necunoscute.

Este înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, pentru comiterea infracțiunii de omor. S-a început urmărirea penală în cauză și s-a reținut faptul că, în data de 29 august 2019, în jurul orei 5.00, în timp ce se afla pe o alee ce face legătura între strada Orly și Bulevardul Mihai Viteazul, din Drobeta Turnu Severin, persoane necunoscute i-au aplicat multiple lovituri victimei care ulterior a și decedat. (…) Deocamdată, noi nu avem autori în cauză. Noi avem o victimă, care este decedată, urmând să efectuăm cercetări să stabilim cine este autorul faptei, a declarat, pentru MEDIAFAX, Lavinia Şişman, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Drobeta Turnu SeverinFemeieToporUcisa
Comments (0)
Add Comment