Camera Deputaţilor a votat noile legi ale Justiției așa cum au fost propuse de Ministerul Justiției. Deși se dorea un prag pentru abuzul în serviciu, pentru a fi în acord cu prevederile Curții Constituționale, s-a renunțat la el. Drept urmare, în fața judecătorilor de la CCR legea este neconstituțională. Totodată, interceptările SRI pot fi folosite în cazurile de corupție.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a criticat opoziția că nu a făcut nimic când a fost la guvernare, cu trimitere directă la USR.
Această Coaliție a votat anul trecut desființarea SIJ, ați fost incapabili să o faceți, legile justiției, 12 luni v-ați uitat la ele ca pisica în calendar, ați fost incapabili să le treceți. Legea privind avertizorii de integritate, legea privind consolidarea ANABI și în fine codurile penale. Deci, noi suntem de vină că adoptăm într-un an de zile 7 legi pentru consolidarea Justiției și voi care nu faceți nimic trebuie să ne dați lecții? Cred că și lipsa de bun simț politic și de altă natură are o limită. Aveți o limită măcar, și în critică, și în jigniri, și în aberații. Nu faceți decât să vorbiți și să vă înfășurați în cabluri între care o să rămâneți în istorie fără să lăsați nimic în urmă. Această Coaliție a făcut ce voi n-ați făcut, a spus Cătălin Predoiu.