Nicolae Ciucă este noul președinte al Partidului Național Liberal. Acesta l-a înlocuit pe Florin Cîțu, fiind singurul candidat pentru această funcție. Discursul a fost unul așteptat, în care s-a recunoscut mai mult sau mai puțin vasalitatea față de PSD.
Dragi liberali, am scris pe prima pagină a moţiunii că am făcut acest demers conştient că forţa unui partid nu stă într-un om. Forţa partidului este dată de primari, consilieri, preşedinţi de consilii judeţene, este dată de senatori şi deputaţi, dar mai ales este dată de toţi membrii PNL şi de votanţii noştri. Este adevărat – nu sunt un membru cu vechime în partid, nu am experienţă politică şi nici nu vreau să par ceea ce nu sunt, dar niciodată nu mă voi lăsa prizonier. Sunt pregătit să îmi asum această funcţie, a spus Nicolae Ciucă la Congresul PNL.
Referitor la măsurile populiste, marca PSD, Ciucă a afirmat după Congres: Și eu am spus acelaşi lucru, că nu susţin populismul şi gâlceava. Despre măsuile ce urmează să le definitivăm în coaliţia de mâine, nici nu încape vorba să fie populism, ci măsuri pentru a asigura funcţionarea economiei, pentru a proteja locurile de muncă şi pentru a proteja cetăţenii români.
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a anunțat datele ultimului sondaj, care arată în felul următor: PNL ar fi creditat cu 22,2%, în vreme ce PSD ar avea 31,1% , AUR – 16,2%, iar UDMR – 5%.
Foto: albaiuliainfo.ro