Mircea Beuran despre femeia arsă: Este o tragedie, dar nu e unic în lume

Medicul Mircea Beuran a vorbit despre cazul femeii arse pe masa de operație. Doctorul nu se consideră cu nimic vinovat și consideră că actul său medical a fost unul uman.

Actul meu medical a fost uman, un bolnav care nu e primit în spitale pentru că e depăşit medical e o problemă serioasă, am încercat să dau o mână de ajutor, am intrat la ceva care ştiam că e greu şi mi-am asumat împreună cu pacienta şi familia.

Incidentul cu flacăra e un eveniment ataşat evenimentului boală pentru care a venit iniţial.

Chirurgul e chemat să rezolve actul medical. Problema de organizare a sălii, intrumentarul folosit, substanţele folosite intră în gestiunea oamenilor angajaţi să deservească sala de intervenţie.Poporul acesta trebuie să înţeleagă care este adevărul.

Este o tragedie, recunoaştem, dar nu e un lucrur premeditat, este un accident, dar nu e unic în lume, sunt cunoştinţe despre evenimentele acestea în Europa, America. Nu reprezintă decât o problemă de înţelegere.

Hai să luăm prima frază: „Beuran a dat foc pacientei” (acuzațiile din spațiul public, n.r). Ce, Beuran e piroman? Atitunea ar fi fost (să fie explicat, n.r.) ce înseamnă să dai foc. Apoi, s-a dovedit că Beuran nu a fost în sală în momentul acela și tot se insistă. Protocolul operator este făcut din momentul în care s-a încheiat actul operator. Care este mușamalizarea?, a spus Mircea Beuran la Digi24.

femeia arsăMircea Beuran
Comments (0)
Add Comment