Ministrul Economiei face verificări la Complexul Energetic Hunedoara şi la Termocentrala Mintia

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, a anunțat într-o conferință de presă că a trimis Corpul de Control al instituției într-o misiune de inspecţie la Complexul Energetic Hunedoara şi la Termocentrala Mintia. Acesta vrea să verifice dacă lucrurile au fost respectate ca la carte.

Sunt mai multe aspecte asupra cărora am suspiciuni şi pe care le doresc elucidate pe deplin, aspecte deosebit de importante pentru bunul mers al economiei şi al sistemului energetic naţional. Doresc o verificare amplă în legătură cu situaţia producerii energiei electrice, cu aprovizionarea cu cărbune şi în legătură cu stocurile existente, mai ales că am intrat din plin în sezonul rece. Totodată, vreau să văd cum au fost respectate regulile privind oganizarea şi funcţionarea celor două entităţi, cum s-au respectat procedurile de achiziţii şi care este gradul de realizare al investiţiilor aprobate, a declarat Virgil-Daniel Popescu.

Complexul Energetic HunedoaraMinistrul EconomieiTermocentrala MintiaVirgil-Daniel Popescu
Comments (0)
Add Comment