Ministerul Sănătății pregătește liberalizarea programelor de sănătate

Ministerul Sănătății pregătește o adevărată reformă în acest domeniu. Victor Costache a explicat că liberalizarea programelor de sănătate va face ca fenomenul listelor de așteptare să înceteze și pacientul va fi în centrul sistemului. Oamenii vor va avea posibilitatea de a-și alege medicul și spitalul în care au încredere.

În primul rând trebuie să facem diferența dintre programele care se derulează prin Ministerul Sănătății și prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. La M.S. sunt programele de prevenție și sunt programele din acțiunile prioritare, astfel sunt tratați pacienții critici cu infarct miocardic, cu accident vascular cerebral. Prin această modificare legislativă, având în vedere că avem cel mai mic număr de centre de infarct sau tratament al AVC la nivel european, se dă posibilitatea centrelor private care au această expertiză. Evident că pacienții nu plătesc nimic, deci este exclusă orice coplată.

Apoi sunt așa-numitele programe curative, care se desfășoară prin CNAS și din moment ce va fi implementat noul contract cadru din aprilie, se introduc în premieră aceste programe pe baza unui serviciu complet. Pacienții nu vor avea de plătit coplată, a spus Victor Costache la Digi24.

Victor Costache a precizat că spitalele private aveau acces până acum numai la programele naționale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Această includere a spitalelor private în programele de sănătate a debutat în 2014. Deci de atunci spitalele private desfășoară programe de sănătate. Un exemplu foarte bun este programul de radioterapie, care este unul din puținele programe decontate la costuri reale. Este aproape echivalent cu felul în care sunt concepute programele la nivel european. Pacienții nu plătesc nici la spitalul de stat, nici la cel privat, în cazul programului de radioterapie. Acest model îl vom implementa și la restul programelor.

Este vorba de a înlătura orice discriminare, de a pune pacientul în centrul sistemului și de a-l lăsa pe pacient să își aleagă medicul și spitalul în care are încredere. În România, atât spitalele publice, cât și cele private sunt debordate de numărul de pacienți. Avem o populație care îmbătrânește, avem din ce în ce mai mulți pacienți. (…) Sunt multe liste de așteptare, știți că există supraaglomerarea în spitale. Vedeți un ciorchine de pacienți care așteaptă în fața ușilor cabinetelor, a saloanelor, a sălilor de operație și acest fenomen trebuie să înceteze, a mai spus Victor Costache.

Casa Naţionala de Asigurări de SănătateMinisterul SănătățiiVictor Costache
Comments (0)
Add Comment