Astăzi, 31 Ianuarie, este ultima zi în care Marea Britanie mai este membră a Uniunii Europene. Cu toate că majoritatea populației a votat ieșirea din blocul comunitar sunt însă și nemulțumiți, iar în zilele următoare se anunță proteste masive.
Marea Britanie și Uniunea Europeană va începe din martie să negocieze un acord post-Brexit. S-a hotărât ca până la 31 decembrie 2020 să fie o perioadă de tranziție. În această perioadă este nevoie să se ajungă la un acord comercial pentru beneficiul populației.
Cum vor fi afectați românii după Brexit?
Autorităţile de la Bucureşti sunt în negocieri cu oficialii britanici privind statutul românilor din Regat.
Sperăm să fie suficient timp pentru aceste negocieri, pentru că mulți oameni, inclusiv din instituțiile europene, spun că nu e suficient timp pentru a reglementa toate detaliile concrete ale acestei relații. Unul dintre elementele principale asupra căruia noi ne aplecăm și care reprezintă o preocupare pentru noi este situația românilor care ajung în Regatul Unit după ce se termină perioada de tranziție. Acest regim al șederii lor în Regatul Unit nu este prevăzut de acordul de retragere.
Pentru cei care ajung după 31 decembrie 2020, acordul de retragere nu acoperă acest regim, prin urmare este important ca negocierile dinntre Uniunea Europeană și Regatul Unit să ajungă la o soluție cu un regim nediscriminatoriu pentru cetățenii europeni, a spus Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe.