Marcel Vela va schimba șefii Jandarmeriei

Ministrul de Interne a anunțat că, în urma auditului făcut la Jandarmerie, va propune schimbarea mai multor șefi. După ce a citit raportul secretizat al protestului din 10 august, Marcel Vela a ajuns la concluzia că mai mulți șefi din instituție au avut legături directe cu oameni din politică.

A fost un plan sau o pregătire minuțioasă a intervenției, astfel încât să se genereze o stare de conflict, la început artificială, probabil neașteptându-se regizorii la un final dramatic și cu impact negativ la nivel național și internațional. Democrația a avut de suferit în România, pentru că după o asemenea intervenție se pune întrebarea dacă în România oamenii pot să se exprime liber fără să fie gazați, bătuți.

Jandarmeria a fost pusă într-o ipostază indecentă de cei care au decis intervenția. (…) Au fost oameni din sistem, în legătură cu politicienii, care au decis intervenția în anumite etape, în anumite moduri și au premeditat-o în modul de organizare. Vă dau un exemplu, jandarmii care au aruncat gaze lacrimogene nu aveau măști de gaze la ei, inclusiv ei au fost puși în situația în care au inspirat gaze lacrimogene. Când ești într-o stare de panică, de adrenalină nu mai gândești rațional și acționezi emoțional, a spus Marcel Vela, la Digi24.

agentulagentul.roJandarmerieMarcel VelaMinistrul de Internewww.agentul.ro
Comments (0)
Add Comment