Magistrații intră în grevă din cauza pensiilor speciale

Nici bine nu a fost instalat ca premier Marcel Ciolacu și trebuie rezolvată o mare problemă. Judecători și procurori din întreaga țară, inclusiv Curtea de Apel București și DNA, au anunțat că își suspenda activitatea și intra în grevă, nemulțumiți de noile prevederi privind pensiile speciale.

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Bucureşti, întrunită în şedinţa de marţi, la convocarea Preşedintelui Tribunalului Bucureşti, în prezenţa a 213 judecători, a hotărât, în unanimitate, că iminenta modificare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători este de natură a încălca independenţa şi a afecta statutul constituţional al judecătorilor, se arată într-un comunicat al Tribunalului transmis Agerpres.

Noul ministru al Justiției, Alina Gorghiu a afirmat că respectă statutul acestora, însă magistrații trebuie să se alinieze noilor prevederi.

Ministerul Justiției respectă dreptul magistraților la liberă exprimare, dar pornește de la premisa că dialogul este soluția rezolvării oricărei probleme a sistemului judiciar, nu protestul. Principiul conform căruia nicio pensie nu poate să depășească salariul este unul moral.

Societatea românească așteaptă această reformă a pensiilor de serviciu.  Proiectul privind pensiile de serviciu reprezintă un jalon din cadrul PNRR, a cărui atingere intră în responsabilitatea Ministerului Muncii, ca minister de linie. Prin urmare, analiza de oportunitate, armonizarea prevederilor proiectului pentru toate categoriile profesionale, consultările cu reprezentanții profesiilor vizate (inclusiv cele din domeniul justiției) sunt pași prealabili parcurși de Ministerul Muncii în vederea obținerii unei soluții agregate și materializate în proiectul de lege menționat.  Ministerul Justiției subliniază necesitatea identificării unor soluții de echilibru între imperativul respectării angajamentelor de reformă asumate de statul român, inclusiv în sectorul pensiilor, și cel al asigurării funcționalității și eficienței sistemului judiciar, a calității actului de justiție privit ca serviciu public.

MJ își reafirmă deschiderea către colaborare și dialog constructiv cu CSM pe orice temă privind sistemului judiciar, a declarat Alina Gorghiu, potrivit digi24.ro.

Foto: Pexels.com

magistrațipensiile speciale
Comments (0)
Add Comment