Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva Laurei Codruța Kovesi. Decizia nu este definitivă și IJ poate face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiției.
Inspecția Judiciară o acuza pe Laura Codruta Kovesi că ar fi inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuţiile purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie. La vremea respectivă Kovesi era șeful DNA.
Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, evidenția la vremea respectivă IJ într-un comunicat.