Klaus Iohannis vrea ca românii să se întoarcă acasă

Președintele Klaus Iohannis a susținut că România are o șansă imensă să se dezvolte economic, prin revocarea unor companii, ca urmare a războiului din Ucraina. În felul acesta, românii din străinătate pot reveni în țară și să aibă un serviciu bine plătit.

Evoc caracterul nostru dârz pentru că vremurile sunt iarăși dificile, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. După o pandemie devastatoare, în apropierea granițelor României s-a declanșat un război care părea imposibil de conceput în epoca noastră. Ca întotdeauna însă, în clipele de cumpănă, românii au știut să se ridice la înălțimea momentului, să dea un exemplu de solidaritate lumii întregi și să arate cine suntem cu adevărat.

Eficiența cu care instituțiile statului și organizațiile neguvernamentale au răspuns acestei drame umanitare a fost dublată și de sprijinul semnificativ al românilor din străinătate, care s-au mobilizat în mod exemplar cu ajutoare și convoaie umanitare pentru ucraineni. Vă mulțumesc, așadar, tuturor pentru implicare! Știu că, în pofida situației internaționale tensionate, mulți dintre dumneavoastră se gândesc să revină în România, încurajați de potențialul de creștere pe care îl are țara noastră

Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să-i încurajeze pe cei care vor să revină în România. În acest sens, sunt extrem de importante acțiunile Guvernului de susținere, prin programe dedicate, a românilor care doresc să se întoarcă în țară. Doar împreună, români de aici și de acolo, putem să construim România puternică și prosperă pe care ne-o dorim, a declarat Iohannis, într-un mesaj publicat de Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannisrazboi Ucraina
Comments (0)
Add Comment