Klaus Iohannis a vorbit despre democrație la întâlnirea cu Joe Biden

Președintele României a participat Summit-ul pentru Democrație organizat de administrația Joe Biden. Klaus Iohannis a susținut un discurs în care a vorbit despre o coordonare la nivel global, unde principiile de bază ale unui stat democrat trebuie apărate și întărite.

Sunt onorat să particip la acest Summit dedicat Democrației. Îi mulțumesc Președintelui Biden pentru punerea la dispoziție a unei platforme atât de importante.

Îmbrățișăm pe deplin conceptul și scopul Summitului, întrucât este de datoria noastră să susținem valorile și principiile democratice pe care le prețuim cu toții. De asemenea, coordonarea la nivel global este vitală.

România este hotărâtă să prevină și să combată toate fenomenele negative care subminează încrederea democratică, contribuind astfel la construirea rezilienței democratice

În ceea ce privește progresul în domeniul drepturilor omului, o componentă esențială o constituie asigurarea siguranței și securității comunităților, persoanelor și instituțiilor împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură. Ne angajăm să dedicăm resurse și programe de pregătire, dar și să dezvoltăm cele mai bune practici în vederea investigării și urmăririi penale corespunzătoare în justiție a infracțiunilor motivate de ură, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Casa Albă a anunțat că summitul se va concentra pe trei subiecte cheie ale democrației:

  • apărarea împotriva autoritarismului;
  • combaterea corupției;
  • promovarea respectării drepturilor omului.

Foto: presidency.ro

Joe BidenKlaus IohannisSummit-ul pentru Democrație
Comments (0)
Add Comment