Încă o tragedie a avut loc într-un spital din România. De data aceasta, un pavilion al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” a luat foc. Potrivit ultimelor informații, incendiul a pornit după ce pijamalele unui pacient au căzut pe o aerotermă.
Se pare că în spital era frig, iar un pacient și-a adus de acasă o aerotermă. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, susține că în zonă nu au fost probleme cu căldură, iar spitalul nu ar fi trebuit să aibă o asemenea problemă.
În ultima săptămână nu au existat probleme de căldură la spitalul Matei Balş şi nici la blocurile din jur, a declarat Nicuşor Dan.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că sunt probleme cu căldura în spitalele din România, însă nu se poate rezolva peste noapte situația.
M-ați întrebat dacă acolo era un reșou. Cred că lucrurile trebuie diferențiate și ar trebui să avem standarde pentru toate spitalele din România și ar trebui ca improvizații de orice fel să nu se mai întâmple. Cel puțin de acum încolo să nu mai avem improvizații, asta înseamnă, cum spuneam, oameni profesioniști care să facă lucrurile cum se cuvine la nivelul spitalelor și mai puțin firme de partid și mai puține achiziții care să ducă spre firme de partid, a răspuns ministrul Sănătății.
În urma incendiului, cinci persoane și-au pierdut viața. Pavilionul care a luat foc fusese recent renovat.
Vezi aici imagini cu incendiu.
Foto: digi24.ro