Cazul de la Caracal este aproape de a fi finalizat și trimis spre judecare. Gheorghe Dincă a încercat pe ultima sută de metri să încurce ancheta procurorilor și a declarat că el nu a ucis-o pe Luiza Melencu. Ba mai mult a afirmat că a avut complici și fata a fost luată de la el din casă și traficată. Este vorba de Petruța, o fată de 28 de ani din Roșiori de Vede și Ștefan, un bărbat de aproximativ 40 de ani din București.
Anchetatorii au verificat și persoanele găsite nu se apropie de descrierile lui Gheorghe Dincă. Așadar, rechizitoriul este finalizat, urmând să fie trimis pentru confirmare la Procurorul general al PICCJ, după care să ajungă la instanţa Tribunalului Olt. Gheorghe Dincă este acuzat de trafic de persoane, două omoruri calificate şi profanare de cadavre.
DIICOT va sesiza instanţa şi cu privire la Ştefan Risipiţeanu, acuzat de violarea Luizei Melencu. Acesta şi-a recunoscut fapta.