Situație incredibilă cu fostul președinte al CNAS Marian Burcea. Acesta a anunțat că va candida pentru șefia Spitalului de Oftalmologie din Capitală, la solicitarea colegilor săi, deși este trimis în judecată de DNA într-un dosar de corupție.
Sunt o persoană care 40 de ani a avut o viață imaculată, medic, conferențiar universitar, medic chirurg cu mii de pacienti operați. O viață exemplară: nu am averi, nu am decât doi copii foarte buni cu care mă mândresc. (…) Am fost 100 de zile de serviciu, respectiv 5 luni calendaristice numit intr-un post la Casa Națională (…) nu mă acuză nimeni că am furat de la cineva ceva, nici chiar o sticlă de apă minerală. Mă acuză că i-am lăsat pe unii care furau din 2014 și care erau urmăriți de procuratura de pe lângă Trebunalul București. Eu, într-o sută de zile, trebuia să fiu peste procuratură și să-i prind pe aceia. N-aveam aceste atribuții.
Am o prezumție de nevinovăție, dosarul e intr-o cameră preliminară de un an și jumătate și s-ar putea, are toate șansele, să meargă inapoi la procuratură, pentru că eu nu am o faptă penală. (…) Colegii m-au rugat să candidez la acest post, eu nu mai vreau nici posturi, eu nu mai vreau nimic, eu vreau să-mi vad de viața mea și de sufletul distrus de această procuratură, a declarat Marian Burcea pentru MEDIAFAX.
Fostul președinte al CNAS este acuzat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite și abuz în serviciu.