Românii nu mai pot divorța la notar, conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Magistrații au interzis divorțul prin mediere, ceea ce înseamnă că soții vor fi obligați să divorțeze în sala de judecată.
Hotărârea a fost argumentată prin faptul că desfacerea unei căsnicii este o problemă personală, în care este implicat statutul persoanei. Or, acesta din urmă nu poate fi subiect de negociere.
Magistrații Curții Supreme au observat că deciziile privind încheierea unui divorț erau diferite de la o instanță la alta, astfel s-a hotărât ca soții să poată divorța doar în fața unui judecător, cu termene, avocați și martori.
Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 9 decembrie, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută.
Decizia Curții Supreme:
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei.
Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, instanţa de judecată poate consfinţi acordul de mediere având acest obiect.
Decizia este obligatorie.
Explicaţiile judecătorilor de la Înalta Curte:
Desfacerea căsătoriei prin divorţ se circumscrie stării civile a persoanei, astfel încât dreptul de a cere divorţul dobândeşte caracter exclusiv personal.
Concluzia care se impune este în sensul că acordurile de mediere care consemnează înţelegerile soţilor referitoare la a divorța nu sunt apte să producă efecte juridice în privinţa desfacerii căsătoriei în sine, însă pot să ateste modalitatea în care soţii acceptă divorţul.
În actuala reglementare, întreaga procedură a desfacerii căsătoriei are caracter legal şi imperativ.
Astfel, pentru desfacerea căsătoriei, prevederile art. 916 alin. (1), art. 930 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 376 alin. (1) din Codul civil impun, drept condiţie de formă, depunerea unei cereri având ca obiect divorţul, semnată de ambii soţi.
Or, acordul de mediere privitor la desfacerea căsătoriei nu reprezintă un act de învestire al instanţei, în sensul art. 194 din Codul de procedură civilă, şi nici cerere adresată notarului public sau ofiţerului de stare civilă, potrivit art. 376 alin. (1) din Codul civil.
Mediatorii nu au calitatea de agenţi instrumentatori învestiţi de lege să îndeplinească un serviciu de interes public şi nici de reprezentanţi ai statului în exercitarea funcţiei.
Un argument în plus în susţinerea acestei concluzii este acela că mediatorul nu este menţionat în cuprinsul art. 376 alin. (3) din Codul civil.
Prin urmare, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 374 alin. (3) şi art. 376 alin. (3) din Codul civil, exprimarea de către soţi a acordului acestora privind desfacerea căsătoriei în faţa unui mediator şi încheierea de către aceştia a unui acord de mediere în care consemnează acest acord nu poate avea drept consecinţă desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor.
Totodată, potrivit art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil, desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor se realizează prin hotărârea judecătorească definitivă prin care se pronunţă divorţul, respectiv prin certificatul de divorţ emis de notarul public sau ofiţerul de stare civilă competent, aşadar, printr-un înscris autentic.
Art. 58 din Legea nr. 192/2006 prevede că acordurile de mediere au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care acordul de mediere încheiat în faţa mediatorului nu este menţionat în cuprinsul art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil.