Gheorghe Nucu Marin, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a fost eliberat din funcție de premierul Viorica Dăncilă. Postul a fost preluat de către Chirilă Dumitru-Daniel, tot din ordinul prim-ministrului.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și are efect imediat.
Totodată, s-a decis mutarea lui Pelmuş Pandelea din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de secretar general în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Acesta a preluat funcţia de la Bogdan-Mihail Ivănescu, eliberat din funcţie tot printr-o decizie a premierului.