Ce prevede legea vaccinării obligatorii? Cât e sancțiunea

Legea vaccinării obligatorii este dezbătută săptămâna aceasta la Camera Deputaților, for decizional, după ce a fost adoptată de Senat. Dacă va fi aprobată, legea va fi publicată în Monitorul Oficial.

Antivaxerii, cei care se opun vaccinării obligatorii, fac presiuni asupra parlamentarilor să nu voteze așa ceva.

Campania împotriva adoptării legii pentru vaccinare universală a copiilor e cea mai agresivă din tot ce am văzut până acum. Mesajele au început de ieri seară, a scris pe Facebook, deputatul PNL Ovidiu Raețchi.

Parlamentarii sunt în dubii dacă să voteze o legea vaccinării obligatorii de frică să nu piardă voturi,deși legea este una de sănătate publică.

Ce prevede legea?

Plenul Senatului a adoptat, în octombrie 2017, cu 99 de voturi pentru şi o abţinere proiectul de lege al Guvernului privind vaccinarea obligatorie, care prevede sancţiuni pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor ce pot merge de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. De atunci și până acum, legea a fost blocată la Camera Deputaților.

Legea prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. La înscrierea în unităţile de învăţământ ar urma să fie solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Premierul interimar Ludovic Orban a anunțat că legea va fi analizată și o decizie va fi luată în perioada următoare.

Rămâne să stabilim detaliile acestei legi, numai așa să anunți un proiect de lege. Statul trebuie să asigure rezerve de vaccinuri. Trebuie să se facă o campanie de informare cu consecințele. Sancționarea părinților este o chestiune care trebuie să fie dezbătută în Camera Deputaților, a declarat Ludovic Orban.

Camera DeputațilorSenatvaccin
Comments (0)
Add Comment