Noul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că va începe procesul de analizare a candidaţilor pentru șefia parchetelor. El a îndemnat pe toți cei care vor să facă dreptate în această țară să se înscrie în concurs.
Nu voi face un anunț astăzi despre numirea viitorilor șefi de parchete. Sigur că va fi un proces care va fi transparent, va fi bazat pe meritocrație, va fi un proces care să dea încredere publicului că vom face o alegere bazată pe evaluare, pe experiență și eu vreau să profit de această ocazie să adresez un mesaj procurorilor să privească foarte serios și responsabil acest proces de selecție. Se aleg șefii Ministerului Public, se aleg liderii lor profesionali și de management, se alege fruntea Ministerului Public în următoarele luni. Cred că fiecare procuror care se simte capabil să ducă această misiune înainte, să aducă progres la buna organizare să se înscrie. Nu este doar o opțiune, nu este doar un drept, eu îi rog să o privească și ca pe o obligație. Dacă ești bine pregătit, dacă îți pasă de cetățeni, dacă îți pasă de lege, dacă așa cum spuneam anterior, ești bântuit de acest spirit al dreptății, ești obligat să iei în considerare măcar să te înscrii. (…) Mesajul meu către toată lumea: în ranița oricărui om de valoare stă bastonul de șef, procuror, la nivelurile la care vor fi organizate concursurile, a declarat Cătălin Predoiu.