Bunicul Luizei Melencu a avut o intervenție telefonică la Antena 3 unde s-a certat în direct cu Eugen Nicolicea. Imediat ceilalți invitații din platou, inclusiv moderatorul, mari fani PSD, au și tăbărât pe bunicul Luizei, acuzând-ul că este #Rezist.
Domnul Nicolicea are atâtea probleme și atâtea necazuri. La ce vârstă și-a desăvârșit studiile, unde le-a făcut? Mie mi-ar fi rușine să mai apar în fața națiunii cu asemenea oameni. El, Iordache și alții, să le fie rușine! Domnul Nicolicea să trăiască, să-și vadă de familia lui și de necazurile lui, problemele lui. Nu ne reprezintă și nu reprezintă nația și poporul român. Asemenea oameni să nu mai apară. E Parlamentul plin, a zis bunicul Luizei Melencu.
Mircea Badea a comentat declarațiile bunicului Luizei, acuzând-ul că este #Rezist.
Ce episod ridicol a fost acela cu bunicul Luizei Melencu! Ferească Dumnezeu! Absolut grotesc, înspăimântător! A fost un moment perfect #Rezist. Nicio legătură cu nimic. A fost un episod la care am rămas fără cuvinte. Am crezut că nu pot să asist la așa ceva, a zis Mircea Badea.