Consiliul Superior al Magistraturii nu a reușit să își stabilească noua conducere pentru anul 2020. Astfel, propunerea de preşedinte, judecătoarea Nicoleta-Margareta Ţînţ, a înregistrat un scor de 9-9, cu un vot nul. Votul urmează să se reia.
Nicoleta-Margareta Ţînţ este membru CSM din 2017, anterior fiind preşedinte al Curţii de Apel Braşov.
Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi dintre judecătorii şi procurorii prevăzuţi la art. 3 lit. a), care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit. (2) Pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte vor candida un judecător şi un procuror desemnaţi de Secţia pentru judecători, respectiv Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, din rândul membrilor săi, în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii secţiilor, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, conform art. 24 din Legea 317/2004.