Premierul României, Viorica Dăncilă a declarat că autostrada Comarnic – Brașov va fi declarată în CSAT de importanță națională. Autostrada va fi construită, astfel, cu buget guvernamental și nu prin parteneriat public – privat.
Autostrada Comarnic-Brașov este în parteneriat public-privat. Am avut solicitări din partea unei societăți chinezo-turce. Eu am luat hotărârea, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima ședință de CSAT această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cît mai repede lucrările la această autostradă. La noi s-a format această instituție a contestațiilor și pentru a trece de toate aceste obstacole cred că soluția este ca această autostradă să devină de importanță națională, astfel încât să începem execuția cât mai repede din fonduri guvernamentale, a anunțat Viorica Dăncilă.