Ana Birchall nu susține SIIJ

Ministrul Justiției Ana Birchall a anunțat că în urma analizelor efectuate de o comisie de specialitate a decis să nu susțină funcționarea SIIJ.

Este primul plen după o lungă perioadă, cu agendă bogată, interesantă, cu subiecte extrem de importante, nu numai pentru buna funcționare a unei instituții sau alta, ci pentru buna funcționare a justiției în general. Cunoașteți părerea mea personală, nu are rost să insistăm asupra ei, dar din punctul de vedere al ministrului Justiției și al ministerului Justiției, după cum cunoașteți, acum ceva vreme eu am instituit un grup de lucru interministerial la nivelul ministerului Justiției, coordonat direct de către ministru, prin care am încercat să aducem la aceeași masă, ca și puncte de vedere, am solicitat puncte de vedere atât de la instituțiile relevante din sistemul judiciar, toate de altfel, cât și a asociațiilor profesionale și această analiză a cuprins recomandările GRECO, recomandările MCV, Comisiei de la Veneția și alte recomandări, a declarat Ana Birchall.

agentulagentul.roAna BirchallComisia de la VenețiaGRECOMinisterul Justițieiministrul JustițieiSiijwww.agentul.ro
Comments (0)
Add Comment