Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, fata ucisă de Gheorghe Dincă, a anunțat că vrea să candideze la președinție. Tot el anunțase în data de 16 august că a acest lucru este exclus, însă se pare că s-a răzgândit.
Alexandru Cumpănașu este președintele Coliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR) și i-a întrebat pe internauți dacă este momentul să candideze la alegerile prezidențiale. Postarea live făcută pe Facebook a fost vizualizat de 150.000 de oameni, iar 11.000 au și comentat, cei mai mulți fiind de acord cu acest lucru.
M-am gândit de multe ori la acest lucru, dar deja nu mai pot da acelaşi răspuns la nesfârşit. Vă întreb pe voi: este cazul să candidez la preşedinţia României? Este o întrebare foarte importantă pe care v-o adresez şi am nevoie de sfatul dumneavoastră. Pentru cei care consideră că DA, vreau să vă spun că timpul este extrem de scurt şi este aproape imposibil. Spre satisfacţia unor nemernici care astăzi îşi freacă mâinile!
De aceea eu cred că un om care vrea să candideze la funcţia de preşedinte şi care nu vrea sprijinul partidul, şi o spun clar, dacă voi face asta nu vreau sprijinul lor, nu vreau să le fiu dator, are parte şi de dezavantaje. De aceea, pentru că văd că majoritatea dintre dumneavoastră spuneţi că este bine să fac lucrul ăsta, aş vrea să mă conving că este ceea ce trebuie, motiv pentru care, împreună cu dumneavoastră, în zilele următoare, am să fac acest exerciţiu. Am să încerc să văd câte semnături putem strânge, câţi oameni vor să lupte împotriva acestei cangrene sociale, câţi oameni vor o Românie fără clanuri. Fac un apel la dumneavoastră să luăm decizia împreună după acest exerciţiu. Pentru că dacă nu avem o şansă, trebuie să ştim de la început!
Dovada faptului că nu am avut nicio clipă această intenție este că au rămas până la momentul în care se pot depune listele de semnături doar 20 de zile. Este aproape imposibil, este aproape de domeniul unui record să poți să aduni 200.000 de semnături. De aceea este o hotărâre pe care nu greu o iau, dacă aș lua-o, dar o să am nevoie de sfatul și de părerea dvs.
Îmi doresc doar doi ani la Cotroceni. Ar fi de ajuns. O funcţie din asta nu are niciun farmec pentru mine. În doi ani îmi voi da demisia, dacă nu voi rade toate clanurile din ţara asta. Funcţia de preşedinte nu este una de care să te foloseşti conjunctural. Este o funcţie cu putere, dacă ştii să o foloseşti, dacă nu eşti încă un prizonier al sistemului. Ai CSAT, ai strategia naţională de apărare, ai numirile de la DIICOT şi Parchete, ai forţa poporului. În doi ani, toate clanurile vor fi rase, a spus Alexandru Cumpănaşu pe Facebook.