Spania va avea în următoarea perioadă o problemă cu populația activă, în câmpul muncii, a anunțat ministrul spaniol care răspunde de migraţie, Jose Luis Escriva. Conform acestuia, va fi nevoie de 8-9 milioane de migranți pentru ca economia să nu simtă șocul.
În acest moment, Spania are 47 de milioane de locuitori, însă populația îmbătrânește și acest lucru se simte în economie.
Vom avea nevoie de 8 sau 9 milioane de persoane numai pentru a ne păstra populaţia activă la acelaşi nivel. Aceste traiectorii demografice există. Asta se va întâmpla, nu vom scăpa de asta. Trebuie să fim pregătiţi să integrăm în societăţile noastre, dacă vrem să ne conservăm nivelul de confort, un anumit număr de migranţi suplimentari şi populaţia noastră va fi mai mixtă, a declarat Jose Luis Escriva.