România va juca cu Italia în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială a Fed Cup. Confruntările vor avea loc pe teren propriu, pe 17 şi 18 aprilie.
România a fost învinsă, la Cluj Napoca, de Rusia cu scorul de 3-2 în meciul pentru calificarea la turneul final al competiţiei. La echipa noastră nu au evoluat cele mai bune jucătoare din ierarhia WTA – Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu.
Chiar și așa, formația compusă din Ana Bogdan (90 WTA), Irina Bara (160 WTA), Elena Gabriela Ruse (167 WTA), Raluca Olaru (47 WTA la dublu) şi Jaqueline Cristian (198 WTA) s-a prezentat onorabil.
România a fost semifinalistă anul trecut la Fed Cup și drept urmare a fost cap de serie la tragerea la sorți. Naționala noastră a mai întâlnit de trei ori Italia și este condusă cu scorul de 2 la 1 la meciurile directe.