OMS avertizează statele că ce e mai greu acum urmează

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a venit cu un avertisment dur privind pandemia de coronavirus. Directorul Tedros Adhanom Ghebreyesus a susținut o conferință de presă în care a anunțat că ceea ce e mai greu acum urmează. Acesta a cerut statelor să nu relaxeze măsurile de carantină.

Ce e mai rău abia urmează. Haideți să prevenim o tragedie!

Ne confruntăm cu un virus pe care mulți încă nu-l înțeleg. Multe țări foarte dezvoltate au tras concluzii greșite pentru că n-au știut despre ce e vorba și au intrat în încurcătură.

Noi am avertizat chiar și statele dezvoltate, le-am spus că acest virus le va lua prin surprindere. Și așa a fost, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Semnalul de alarmă vine în contextul în care tot mai multe țări au pus în aplicare planuri de ieșire din izolare.

Ce spune OMS despre coronavirus?

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat stare de urgență mondială. Datele arată că impactul coronavirusului este mai puternic decât cel al virusului SARS.

Perioada de incubație a noului coronavirus – în timpul căreia o persoană este infectată, dar nu prezintă încă simptome – este de la una până la 14 zile. Neavând simptome, persoana ar putea să nu știe că este infectată și ar putea transmite boala și la alți oameni.

Coronavirusul ar fi apărut anul trecut într-o piață în care se vindeau fructe de mare din centrul orașului Wuhan, care vindea ilegal pește și apoi s-a extins în alte orașe din China, inclusiv Beijing și Shanghai, precum și în alte țări.

Potrivit OMS, coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS. Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

 

coronavirusOMSTedros Adhanom Ghebreyesus
Comments (0)
Add Comment